Dependenta...

În fiecare zi, in viata, ne confruntãm cu dependenta.E socant sã vezi câte tipuri de dependentã existã.Ar fi fost prea simplu dacã ar fi fost vorba doar de droguri, bãuturã si tigãri. Unii dintre noi suntem dependenti de fericire, si o vedem chiar si acolo unde pentru altcineva, ar parea bizar sa existe, altii suntem dependenti de ura, si o imprastiem peste tot unde vedem cu ochii... Cativa dintre noi, suntem dependenti de distractie, si avem parte de ea oriunde, altii suntem dependenti de scoala...Unii suntem dependenti de sex, altii de internet...O mica parte dintre noi, suntem dependenti de iubire... De conceptul de iubire dinaceea care depaseste absolut orice limita fizica, chimica sau biologica; iubirea pura, absoluta.

In cele mai dese cazuri, nu dam de ea... Tot ce intalnim sunt iluzii , si oglindiri ale iubirii noastre preferate...Pentru ca fiecare vedem iubirea , cu caracteristicile si influentele pe care noi insine i le impregnam. Si asta face ca pentru fiecare in parte , sa existe un alt tip de iubire.. devenind un criteriu de selectie mai pretentios....de foarte putine ori, se intalnesc doua persoane, cu tipuri de iubire asemanatoare...Si atunci se cheama ca “am gasit iubirea vietii mele”...
Dar , sansa este de unu la milion... Noi ceilalti, care ne impiedicam in cioturi de adoratie, resturi de placeri materiale, si gramezi de atractii fizice, ramanem in continua cautare, a celui ce se cheama “suflet-pereche”.Si cand gasim ceva care seamana atat de mult cu “sufletul meu pereche” suntem extaziati la maxim.. si atunci cand realizam ca de fapt, a fost ceva doar -asemanator-, si ne-am inselat in alegere, trebuie sa renuntam.
Cea mai grea parte, când e vorba de renuntat la ceva, e sã vrei sã renunti. Doar existã un motiv pentru care am devenit dependenti, nu ? Prea des se întâmplã cã, la un moment dat, persoanele sã depãseascã un anume prag si sã devinã obsesive... un viciu... incontrolabil. Cãutãm cu disperare euforia, euforia care face ca toate celelalte...placeri, sã pãleascã.In unele cazuri euforia aceasta ramane pana spre sfarsitul vietii alaturi de aceeasi persoana, alteori, euforia se stinge la fel de repede cum a inceput, si o cautam incontinuu...cu diferite persoane.
Cel putin, asa imi explic eu cum poate o persoana sa schimbe un partener, odata la cateva luni :D. Personal, sunt una din persoanele care cauta euforia, si ii sustine arderea incontinuu..din ce in ce mai tare.

In general, cu cat focul e mai mare, cu atat se stinge mai repede...si mistuie absolut toate bazele pe care a pornit aceasta....
Problema cu dependenta e cã niciodatã nu se terminã cu bine. Pânã la urmã, oricare ar fi drogul nostru, la un moment dat înceteazã sã ne mai facã sã ne simtim bine si începe sã ne facã rãu. Chiar daca nu vedem, sau vedem si ne prefacem ca nu vedem.

Totusi, se zice cã nu poti sã te lasi pânã nu ajungi la pragul cel mai de jos.Dar de unde stii când ai dat de el ? De unde stim , cat de mult mai putem suferi? Care este maximul de sacrificiu care suntem dispusi sa il acordam in cautarea “sufletului-pereche”?

Un singur lucru e sigur: oricât de rãu ne rãneste un lucru... uneori, renuntarea la el doare si mai tare.